Citat copilarie

ȊNVǍŢAREA PRIN JOCUL DIDACTIC

ȊNVǍŢAREA PRIN JOCUL DIDACTIC

            "Jocul este un fenomen tranzitoriu ce exprimǎ trǎirile şi conduita copilului. Jocul creeaza utilitǎţi sociale doar prin faptul cǎ stimuleaza tonusul, antrenarea şi participarea omului. La acestea se adaugǎ faptul cǎ antrenarea psihomotorie foarte activǎ ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea fizicǎ generala […] fapt ce face ca jocul sa aibǎ funcţii formative şi sociale.” (Ursula Schiopu).

            Potrivit definiţiei, jocul reprezintǎ o activitate fizicǎ sau mentalǎ farǎ finalitate practicǎ şi cǎreia i te dedici din simpla plǎcere. Alǎturi de învatare, muncǎ şi creaţie, jocul reprezintǎ una din modalitǎţile esenţiale prin care omul se raporteazǎ la realitatea înconjuratoare. Prin joc, copilul învaţǎ şi se dezvoltǎ, totodatǎ. Jocul inseamnǎ o explorare a universului, a realitǎţii, tot prin joc, el reproduce reconstruieşte secvenţe din viaţǎ sau creeazǎ o noua lume, o alta realitate. Ursula Schiopu suprindea caracterul universal al jocului in afirmaţia "de fapt omul se joacǎ la toate vârstele chiar şi la varsta a treia." ( U.Schiopu, E.Verza, 1981, p . 28).

           Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învǎţarea independenta, cât şi pentru invǎţarea in grup; dincolo de natura primǎ a experienţei, existǎ feedback-ul, care determinǎ adevaratul progres. Jocul se imbinǎ cu invǎţarea dar şi cu creaţia astfel ii dǎ posibilitatea copilului de a experimenta rolul de creator al realitǎţii. In cadrul jocului liber, copilul are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale, el invatǎ sǎ se adapteze la ceilalţi, sǎ comunice cu ei, işi configureaza primele noţiuni a ceea ce e bine şi a ceea ce e rau, a ceea ce e frumos şi a ceea ce e urât. Totodatǎ jocul este cel mai sigur mediu de manifestare a creativitǎţii şi concomitent modalitatea prin care copilul îşi dezvoltǎ şi işi afirmǎ individualitatea; el işi construieşte propriul sens al identitǎţii; incepe sa-şi cristalizeze imaginea de sine.

          Jocurile didactice au un rol foarte important deoarece, prin joc copilul invaţǎ cu placere si este relaxat. Acestea sunt bazate pe acţiune, pe simulare şi pe reguli bine inţelese. Copiii sunt captaţi, antrenaţi, li se dezvoltǎ spiritual de echipǎ, de competiţie, imaginaţia, increderea in sine, spiritual de observaţie.  Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea creativitǎţii si a spiritului inventiv, a gandirii si imaginaţiei, a interesului pentru lǎrgirea culturii generale.

           Jocuri didactice au rolul de a dezvolta spiritual creator al elevului şi de a pune in evidenţa cunoştinţele pe care aceştia le deţin.

         Prin intermediul jocului se poate ajunge la descoperirea unor relaţii logice, consolidand cunoştinţele, dezvoltand pasiunea elevilor de a cunoaşte suplimentar informaţii geografice.

       Jocul didactic reprezintǎ o activitate desfǎşuratǎ dupǎ reguli benevol acceptate, care genereazǎ atractivitate, plǎcere, destindere, satisfǎcand o cerinţǎ, o trebuinţǎ interioarǎ.

          Prin joc, copiii devin mai volubili ieşind din tiparele rigide ale unei activitǎţi impuse, sunt activi, devin curajoşi invingand timiditatea şi invaţǎ cu placere. Se inlaturǎ astfel monotonia, plictiseala, aplicandu-se astfel o varietate de forme ale jocului care trezesc interesul elevilor.

           

Jocurile copilariei- Vaca oarba

Vaca oarba

Vârsta jucătorilor. De la 3 ani in sus

Durata: 10 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 5 jucatori in sus. Este un joc potrivit si pentru un grup mai mare de jucatori.

Obiective. Amuzament, Dezvoltarea atentiei si reactiei la stimuli, Dezvoltarea atentiei auditive.

Spaţiul de joacă. în interior

Materiale necesare. Un clopotel sau un obiect care suna, o esarfa.

Pregătirea jocului. Le spunem participantilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joaca " Vaca oarba "  Toti jucatorii stau în cerc cu fata spre centru. O persoana este legata la ochi si ea este "Vaca oarba". "Vaca oarba" este învârtita si apoi adusa în centrul cercului. La start, clopotelul este pasat de-a lungul cercului si tot timpul scuturat. "Vaca oarba" va fi atenta la sunetul clopotelului. Animatorul arata unde se va opri clopotelul. "Vaca oarba" trebuie sa ghiceasca la cine s-a oprit clopotelul (aratând, indicând) spre acea zona..Daca persoana este cea corecta atunci ea va deveni "Vaca oarba". Daca greseste, jucatorul va continua sa fie "Vaca oarba" pâna când va reusi sa ghiceasca corect la cine se afla clopotelul.

Jocurile copilariei- Nu te supara, ca nu e bine

Nu te supara, ca nu e bine

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani în sus

Durata: 10 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă de la 2 jucatori in sus, potrivit pentru grupuri mici

Obiective. jucătorii isi dezvolta atentia, memoria muzica, dar si autocontrolul in situatiile cand se supara.

Spaţiul de joacă. în interior sau exterior

Materiale necesare. nu sunt necesare

Pregătirea jocului.  Li se prezintă jucătorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă " Nu te supara, ca nu e bine ". Copiii sunt asezati in cerc stand in picioare sau pe jos, turceste. Li se cere sa isi puna palmele intinse in fata apoi palma dreapta va trebui sa o aseze in palma stanga a partenerului din dreapta. Ei vor trebui sa isi bata palmele (adica palma dreapta asezata pe stanga vecinului, in timp ce  fredoneaza cantecelul:

"nu te supara, ca nu e bine
nici pentru cei din jur, nici pentru tine
numara in gand, pana la zece
si poate pana atunci , supararea trece.."

Dupa ce termina de fredonat pot numara pana la 10. Apoi la urmatoarea runda pot numa in gand. 

De asemenea , pot doar canta versurile fara sa se joace cu palmele. Sau, ca si la jocuri "Ciresica", se pot elimina dupa ce termina numaratoarea.

Jocurile copilariei- Tresare sau nu tresare

Tresare sau nu tresare

Vârsta jucătorilor. De la 6 ani in sus

Durata: 10 -15  minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 6 jucatori in sus. Este un joc potrivit si pentru un grup mai mare de jucatori.

Obiective. Amuzament, Dezvolta atentia si reactia la stimuli. Miscare

Spaţiul de joacă. în interior sau exterior

 Materiale necesare.  O minge.

Pregătirea jocului. Le spunem participantilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joaca " Tresare sau nu tresare". Jucatorii stau într-un cerc cu bratele încrucisate. Unul dintre ei  sta în centrul cercului cu mingea si va încerca sa elimine pe toata lumea. El va arunca cu mingea în jucatorii din cerc. Daca nu nimereste, atunci va iesi din joc si va fi schimbat cu altcineva. Jucatorul de la centru poate sa se prefaca numai ca arunca cu mingea. Daca jucatorul din cerc tresare (îsi misca bratele din pozitia încrucisata) el iese din joc.

Jocurile copilariei- Locul de langa e liber

Locul de langa e liber

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani in sus

Durata: 10 -15 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 8 jucători în sus, se poate si in grup mai mare

Obiective. dezvoltarea atentiei,  dezvoltarea concentrarii, consolidarea si aprofundarea cunostintelor despre culori, forme sau pozitii spatiale

Spaţiul de joacă. in interior 

Materiale necesare. jetoane colorate sau figuri geometrice

Pregătirea jocului. Li se spun jucatorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă "Locul de langa e liber". Jucatorii stau asezati in cerc pe scaune. Un scaun e in plus si liber in dreapta cuiva. Copiii au in mana cartonase de diferite culori pe care sunt desenate diferite forme geometrice. Jucatorul care are loc liber in dreapta va spune: " Locul din dreapta meae liber, vreau sa am vecin triunghiul rosu". Jocul continua, pana cand fiecare participant si-a schimbat locul. 

Varianta. Acest joc se poate folosi si la matematica cu cifre, sau la stiintele mediului cu fructe si legume.

Jocurile copilariei- Prinde mingea/balonul

Prinde mingea/balonul

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani in sus

Durata: 10 -15 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 3 jucători în sus., in grup mic

Obiective. dezvoltarea atentiei, dexteritatii mainilor, dezvoltarea concentrarii dar si a coordonarii bratelor si a picioarelor.

Spaţiul de joacă. in interior sau exterior

Materiale necesare. o minge, o esarfa,  

Pregătirea jocului. Li se spun jucatorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă "Prinde mingea/balonul". Se alege un jucator care va fi legat la ochi. Acesta va tine mingea. Ceilalti se vor roti in jurul lui la o distanta de 2 metri de el. Pe rand, fiecare particpant va striga: "La mine!". Cel legat la ochi va arunca mingea in directia de unde a auzit sunetul. Cel ce a strigat trebuie sa prinda mingea in aer, fara ca aceasta sa cada pe jos. Daca rateaza si o scapa, el va fi cel legat la ochi. Castiga jucatorul care a prins mingea de trei ori. 

Varianta de joc. Jucatorii nu mai alearga in jurul celui legat la ochi, se misca incet. Copilul legat la ochi trebuie sa nimereasca cu mingea pe cel care striga. Daca este nimerit vre-un jucator fac schimb de locuri.

Jocurile copilarie- Cauta obiectul

Cauta obiectul

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani in sus

Durata: 10 -15 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 1 jucători în sus., in grup mic

Obiective. dezvoltarea atentiei,  dezvoltarea concentrarii, dinamizarea grupului

Spaţiul de joacă. in interior 

Materiale necesare. un obiect cunoscut de copii destul de mare ca sa poata fi descoperit usor (sau nasturi, buline sau jetoane colorate)

Pregătirea jocului. Li se spun jucatorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă "Cauta obiectul". Animatorul le arata copiilor obiectul care vrea sa-l ascunda in spatiul de joaca. Copiii ies din sala si asteapta ca acesta sa-l ascunda. Obiectul este ascuns in asa fel incat copiii nu trebuie sa mute lucrurile prin sala sau sa ridice mobilierul atunci cand il cauta. Copiii se reintorc si incep sa caute obiectul. Cine il gaseste primul va fi in continuare cel care il va ascunde.  Jocul continua pana cand toti copiii gasesc obiectul ascuns. 

Varianta de joc " Fierbinte sau rece". Un singur copil iese afara pana se ascunde obiectul si cand cauta ceilalti il ajuta cu cuvintele " Rece" - departe de obiect sau "Fierbinte" - aproape de obiect

Cantecele copilariei

https://www.youtube.com/watch?v=VpIj_4igMVI&src_vid=x8lz-GoYf1o&feature=iv&annotation_id=annotation_851186

https://www.youtube.com/watch?v=WvZteG4NqTk

https://www.youtube.com/watch?v=ZVeQjI82A-U

https://www.youtube.com/watch?v=PLYYbWzzEMM

https://www.youtube.com/watch?v=LUeiwjm0_N4

https://www.youtube.com/watch?v=tkM87mrUDrw

https://www.youtube.com/watch?v=VWaVIc91iBk

Eu am 10 degetele, ce-am voie sa fac cu ele?

https://www.youtube.com/watch?v=PCvYYmVyR-k

Confectionarea cutiei muzicale

  

      Copilaria este un loc si un timp al fericirii, in care visul devine realitate, iar realitatea devine basm. Este un spatiu al fericirii si al veseliei continue, in care realitatea este inlocuita cu un spatiu imaginar si ideal. Am atasat mai jos un instrument ce poate fi creat prin propria imaginatie a fiecarui copil si care poate oferi placere si  entuziasm.

   1. Obțineti 2 cani de hârtie cu aceleași dimensiuni sau o cutie pentru alimente (de exemplu, Pringles)

  2.  Umpleți un pahar de hârtie pe jumătate  sau cutia pentru  alimente pe o treime plina cu fasole sau orez. Alte materiale pe care le puteți utiliza cum ar fi clopotei și alte obiecte mici care pot face zgomot când sunt introduse în cutie. Distreaza-te experimentand  cu sunet.



   3.Utilizați pistolul de lipici fierbinte pentru a  alătura cele 2 cupe de hârtie de jur imprejurul buzelor lor. Dacă a-ți utilizat o cutie de alimente, puteți lipi  capacul său cu un pistol de lipici fierbinte.



   4. Se pot consolida și mai mult cele 2 cupe de hârtie cu bandă de mascare.

 

  5. Vopsiti  întregul recipient cu vopsea acrilica alba. Vopseaua  acrilica alba servește ca amorsa, astfel se pregătește recipientul pentru culoarea finală de vopsea.

   

  6. Dacă preferați, puteți face o schita cu ceea ce doriți să pictați pe agitatorul dumneavoastră. În caz contrar, puteți merge direct la pasul următor.

   

   7. Vopsiti  agitatorul cu vopsea acrilică de culoare sau vopsea pentru poster. Puteți  face dungi simple, pete sau chiar o culoare solida. Puteți adăuga  autocolante, sau lipici cu sclipici atunci când se usucă vopseaua. 

   8. In continuare puteti decora agitatorul dvs. cu autocolante, hârtie colorata si lipici cu sclipici.

   

   9.  Tăiati  benzi de hârtie creponata si  lipiti in partea de sus si in partea de jos a agitatorului dumneavoastră.

  10. Odată ce lipiciul se usuca, puteți începe sa faceti zgomot cu agitatorul dumneavoastră. Benzile de hârtie creponată servesc ca fanioane colorate.

  

Povestile copilariei-Capra cu trei iezi

 CAPRA CU TREI IEZI

                                                      Ion Creangă

               Era odată o capră care avea trei iezi. Cel mare şi cel mijlociu erau tare obraznici, dar cel mic era harnic şi cuminte.

               Într-o zi, capra spuse iezilor că trebuie să meargă în pădure după ceva de mâncare, iar ei să stea cuminţi în casă, să se joace, dar să nu dea drumul la uşă nimănui, până când nu vor auzi cântecul ei de întoarcere.

               Lupul a stat ascuns în dosul casei, a auzit tot ce a vorbit capra cu iezişorii şi aştepta ca mama lor să plece, dorind să « stea de vorbă » cu cei mici.  

               A bătut lupul în uşă, a început să cânte cu glasul lui gros, dar nu i-a dat nimeni drumul până când nu s-a dus la fierar să-şi ascută limba şi dinţii.

               S-a întors aşadar la iezi, a cântat din nou, reuşind să-i păcălească pe cei mai mari dintre ei. Iezii au crezut că se vor juca, aşa cum făceau de obicei cu mama capră. Cum nu se mai jucaseră de mult, din pricină  că mama era mereu ocupată cu treburile gospodăreşti, s-au bucurat şi au deschis uşa fără să se gândească la vreo primejdie. S-au ascuns totuşi. De ce? De dragul jocului sau de teamă?

               S-au ascuns: unul după uşă, altul sub covată şi cel mic în horn. Singur, iedul cel mic a scăpat de gura flămândă a cumătrului lup, dar numai el a ştiut cât a tremurat…

               Capra s-a înapoiat acasă şi iedul cel mic i-a povestit cu lacrimi în ochi ce s-a întâmplat. 

               Cei doi au  hotărât să facă un praznic pentru iezii mâncaţi de lup şi să-l invite şi pe lup, ca să-i poată răzbuna. 

               Dar fiecare îşi găseşte naşul! Capra şi iedul mic îi pregătiseră lupului o capcană: un scaun de ceară aşezat pe o rogojină sub care aprinseseră focul. Când scaunul de ceară s-a topit, lupul s-a prăbuşit în flăcări.

               Povestea iezilor ne îndeamnă să nu avem încredere în oricine “ ne bate la uşă”: poate fi chiar LUPUL!

Povestile copilariei- Fetita cu chibrituri

Fetiţa cu chibrituri

de Hans Christian Andersen

        Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou.

        Pe frigul acela şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci când plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei îi rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cât p-aci era să fie strivită între două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt îl luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, când o avea şi el unul.

        Fetiţa mergea cu picioarele ei goale, roşii-vinete de frig; şi-n şorţul ei vechi ţinea strâns un vraf de cutii cu chibrituri şi mai avea şi-n mână o cutie. Fusese o zi rea pentru dânsa şi nimeni nu-i cumpărase în ziua aceea nimic, şi n-avea prin urmare nici un ban; şi-i era foame şi frig tare. Biata fetiţă! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, care se încreţea frumos pe lângă ceafă, dar nu se gândea ea acum la părul ei creţ. Luminile străluceau pe la ferestre, miros de fripturi se răspândea în stradă; era ajunul Anului Nou, iată la ce se gândea ea.

        Se opri şi se ghemui într-un colţ dintre două case, din care una ieşea în stradă mai mult ca cealaltă. Îşi strânse picioruşele sub dânsa. Frigul o pătrundea din ce în ce mai mult, şi totuşi nu-i venea să se ducă acasă aducea înapoi toate chibriturile, şi nici un bănuţ măcar. Tatăl său are s-o bată; şi afară de asta, şi acasă nu era tot aşa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperiş şi vântul sufla în voie, cu toate ca fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie şi cu trenţe vechi. Mânuţele ei erau aproape îngheţate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar îndrăzni să scoată unul, numai unul din cutie, sa-l zgârie de zid şi să-şi încălzească degetele! Scoase unul: hârşti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumânărică, ţinu mânuţa deasupra flăcării. Ce lumină ciudată. I se păru fetiţei că sta lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntru ardea focul şi era aşa de cald dar ce-i oare asta? Fetiţa îşi întindea acum picioruşele ca să şi le încălzească şi pe ele flacăra se stinse şi soba pieri fetiţa rămase stând cu rămăşiţa de chibrit în mână.

        Hârşâi un altul, care se aprinse, străluci, şi zidul în care bătea lumina se făcu străveziu ca o pânză subţire. Fetiţa putu vedea până-ntr-o odaie unde era o masă acoperită c-o faţă albă, pe care sclipeau porţelanuri subţiri în mijloc era o gâscă friptă umplută cu prune şi cu mere ce răspândeau un miros plăcut; şi, lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masa, şi veni cu furculiţa şi cuţitul în spinare până la biata fetiţă. Chibritul se stinse, şi nu mai avu în faţa ei decât zidul rece şi gros.

        Mai aprinse încă unul. Deodată se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun; e mult mai mare şi mai împodobit decât a văzut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-i zâmbesc. Fetiţa ridică amândouă mâinile; chibritul se stinse: toate lumânărelele din pom se înălţau tot mai sus, tot mai sus, şi ea văzu deodată că luminiţele acelea erau stele. Una din ele căzu şi trase o dunga mare de foc pe cer.

        "A murit cineva", îşi zise micuţa; căci bunica ei, care fusese foarte bună pentru dânsa şi care acum nu mai trăia, îi spusese adesea: "Când cade o stea, un suflet se înalţă la Dumnezeu".

        Mai trase încă un chibrit pe zid: şi se făcu o lumină mare, în mijlocul căreia era bunica ei în picioare, şi era aşa de strălucitoare, o privea blând şi duios!

        - Bunică, strigă fetiţa, ia-mă cu tine. Când s-o stinge chibritul, ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca şi soba de fier, ca şi gâsca friptă, ca şi frumosul pom de Crăciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră în cutie, căci voia să vadă mereu pe bunicuţa ei. Se făcu o lumină ca ziua. Niciodată bunica nu fusese aşa de frumoasă, aşa de mare. Ea luă pe fetiţă în braţele ei, şi amândouă zburară vesele în strălucirea aceea, aşa sus, aşa sus, şi nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.

        Dar în colţul dintre cele două case, când se lumină de ziuă, zăcea jos fetiţa, cu obrajii roşii, cu zâmbetul pe buze... moartă, moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului. Ziua Anului nou o găsi acolo zgribulită cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă.

        "A vrut să se încălzească"! zise cineva. Nimeni nu ştiu ce frumuseţi văzuse faţa, şi-n ce strălucire intrase împreună cu bunica, în ziua Anului nou.

Povestile copilariei- Punguta cu doi bani

Punguţa cu doi bani

de Ion Creangă

      

  Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş, găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă, iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:

        - Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.

        - Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.

        Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:

        - Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.

        Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:

        - Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.

        Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat:

                                Cucurigu! boieri mari,

                                Daţi punguţa cu doi bani!

        Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:

        - Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.

        Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând:

                                Cucurigu! boieri mari,

                                Daţi punguţa cu doi bani!

        Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:

        - Mă! da' al dracului cucoş i-aista! Ei, las' că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!

        Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice:

                                Cucurigu! boieri mari,

                                Daţi punguţa cu doi bani!

        - Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac; l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.

        Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe!

                                Cucurigu! boieri mari,

                                Daţi punguţa cu doi bani!

        Boierul, când mai vede şi astă dandanaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş. Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.

        - Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de dânsul.

        Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în zahnaua cu banii căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:

                                Cucurigu! boieri mari,

                                Daţi punguţa cu doi bani!

        Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftând:

        - Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!

        Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe a cânta: "Cucurigu! cucurigu!" Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iesă afară cu bucurie şi, când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa de mare şi de greoiu, şi încunjurat de-atâta amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:

        - Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.

        Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmerdându-l. Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde şi când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.

        - Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!

        - Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus!

        Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă: "Cot, cot, cotcodac!" Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

        Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.

Povestile copilariei-Ursul pacalit de vulpe

Ursul păcălit de vulpe

de Ion Creangă

        Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.

        Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.

        - Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.

        Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.

        Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.

        Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea.

        După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine...şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta...re-i mai era foame!

        Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

        - Bună masa, cumătră! Ti!!! da' ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta...re! mi-i poftă!

        - Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci.

        - Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.

        Atunci vulpea rânji dinţii şi zise: Alei, cumătre! da' nu ştii că nevoia te duce pe unde nu-ţi e voia şi te-nvaţă ce nici gândeşti? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu.

        Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!

        În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr' de coadă!

        Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine făr' de coadă, începu a striga:

        - Hei cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămâie peşti în baltă?

        Ursul, auzind că încă-l mai ie şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac..." Iar când anina cârligul de copac, ea striga: "Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!"

        În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

        Şi iaca aşa a rămas ursul păcălit de vulpe!

Copilaria inmagazineaza esenta cunoasterii mediului inconjurator, prin experimente captivante si distractive, precum eruptia vulcanica: 

http://www.yourepeat.com/watch/?v=2Jy_d-T26n0

“Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adancurile fiintei si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune.”   Francesco Orestano