Bucuria de a fi copil

„Copilaria e o lume aparte: pentru noi - o lume ciudata, fantastica, ireala, pentru cei ce fac parte din ea, dimpotriva, una reala si plina de armonie."    Eugen Herovanu

 

     

Articol -Copilaria de ieri, copilaria de azi

"Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce. De câte ori nu ne amintim de ce făceam acum 20 de ani şi nu ne amuzăm? Între copilăria generaţiilor din anii '80 şi cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome.

Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jucării simple, uneori din sărăcie, în care ne puteam lupta cu zmeul cel rău şi credeam că suntem amici la cataramă cu Harap-Alb şi cu Ileana Cosânzeana nu era oare mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută printre amici virtuali, focuri pe calculator şi desene animate cu monştri şi personaje science-fiction? Cu siguranţă, suntem subiectivi, dar ceva adevăr trebuie să fie la mijloc.

Cărţi, jocuri în aer liber şi guma Turbo

Copiii de astăzi trăiesc destul de diferit faţă de cum am trăit noi acum 20 de ani. Dacă mă gândesc la copilăria mea, nu pot să nu-mi amintesc de verile pe care le petreceam la bunica, la ţară. Şi acum îmi amintesc când plecam de acasă şi tata umplea maşina cu un teanc uriaş de cărţi, "ca să ai ce să faci toată vara". Să nu vă imaginaţi că nu strâmbam din nas, căci eu aveam cu totul alte planuri pentru vacanţa de vară. Însă în după-amiezele acelea toride ce credeţi că făceam? Citeam. "Colţ Alb", "La Medeleni", "Cireşarii", "Prinţ şi cerşetor", "Coliba unchiului Tom" şi alte cărţi potrivite cu vârsta de atunci. Era mult până puneam mâna pe prima carte. Apoi, nu mă lăsam până n-o terminam şi treceam la tot vraful adus cu mine. Erau şi cărţi care nu-mi plăceau, normal, dar aveam obiceiul de a le termina pentru că mă rodea curiozitatea să ştiu cum se terminau, spre deosebire de filme, care, dacă nu-mi plăceau de la început, le abandonam imediat. Am crescut cu poveţele părinţilor şi bunicilor, într-o lume în care nu existau jocurile pe calculator, dar pierdeam ore în şir în spatele blocului, jucând "Raţele şi vânătorii", "Nouă cărămizi", "Flori, fete sau băieţi..." şi câte şi mai câte jocuri, care ne trimiteau seara la culcare fără să ne mai dorim să mai mâncăm.

Nu aveam role, nici telefon mobil, pe atunci erau oricum puţine familii cu telefon fix. În schimb, aveam respect deosebit pentru învăţători şi profesori. Primii "blugi" mi i-au luat părinţii prin clasa a VI-a, erau aduşi de la turci. Credeam în Moş Crăciun, de fapt Gerilă, cum era numele lui în comunism, până prin clasa a II-a, când "un binevoitor" mi-a spulberat visul. Sigur, cei din generaţia mea îşi amintesc de guma Turbo şi cât de fericiţi eram când o desfăceam şi găseam în ea o surpriză cu "maşină din aia străină", şi pe care o dădeam la schimb pentru maşina altui copil. Ce vremuri...

Bineînţeles, cei care au acum 17 ani se amuză pe baza celor scrise până acum. Ei, da, poate că nu am dispus noi de mari posibilităţi, dar eram fericiţi cu ce aveam, mai ales că nu ştiam cum este să fie altfel.

Calculatorul, prietenul copiilor de astăzi

Sunt sigură că şi copiii de azi sunt fericiţi cu ceea ce au, sunt şi ei lipsiţi de griji, au părinţi care le împlinesc dorinţele, în măsura posibilităţilor. Însă lucrurile s-au schimbat foarte mult faţă de anii '80-'90. Dacă atunci ne bucuram de o ciocolată chinezească, o portocală sau o banană, acum copiii le au la dispoziţie oricând, nu ştiu cât le mai preţuiesc. Însă ceea ce cu toţii observăm este faptul că destul de mulţi copii ai zilelor noastre îşi trăiesc copilăria în spaţii închise, limitate, aproape tot timpul în faţa calculatorului. Chiar şi cei mai mici au adresă de messenger şi corespondează instant cu amici din toată ţara sau chiar din lumea întreagă. De când computerul a intrat în fiecare casă, ei şi-au găsit alte preocupări. Sunt extrem de interesaţi de jocuri de ultimă generaţie, despre care te cruceşti ce denumiri au: "A Perfect Wedding Kiss" (Sărutul de nuntă perfect), "Shopping With a Friend" (La cumpărărturi cu un/o prieten/ă) sau altele asemenea, care le-au luat locul celor în aer liber şi pline de entuziasm. Copilăria din ziua de azi, deşi este trăită într-o lume a progresului tehnic, duce la un lucru mai puţin sănătos, îi face pe copii mai introvertiţi, legaţi artificial de lumi paralele cu cea reală, de calculator şi de tot felul de reţele de socializare. Este mult mai uşor acum să-şi facă prieteni virtuali, în dauna prieteniilor adevărate, ceea ce este păcat, deoarece acele prietenii care se leagă în copilărie, la vremea jocului, pot rămâne pe toată viaţa.

Informaţii de pe net în loc de cărţi

Spre deosebire de generaţia care a copilărit în comunism - fie şi în ultimii ani ai acelei perioade -, cei mici de azi au acces la tot felul de filme şi emisiuni unde limbajul lasă de dorit şi cu scene explicite de sex. Sigur că părinţii trebuie să aibă grijă, dar cine este sigur că nu trag şi copiii cu ochiul la asemenea scene? Acestea au adesea influenţe negative asupra celor mici, bineînţeles nu a tuturor, dar din nefericire o paletă tot mai largă de copii este influenţată. Drept urmare, ei împrumută de acolo un limbaj nepotrivit sau imită un anumit comportament neadecvat pentru vârsta lor. Cu alte cuvinte, ei se lasă influenţaţi de tot ceea ce se petrece în lumea adulţilor şi se maturizează mult mai devreme decât ar fi cazul. Un alt adevăr este acela că cei mici de acum nu mai citesc aşa mult cum citeam noi. Câţi dintre ei mai ştiu de basmele lui Petre Ispirescu sau ale lui Hans Christian Andersen? Din păcate, tot mai puţini. Sunt mult mai preocupaţi de informaţiile pe care le găsesc pe net şi cred că le sunt de ajuns pentru a-şi forma o cultură generală. Însă nu este adevărat. Cu cât ai acces la mai multe informaţii (fără să citeşti din cărţi), cu atât nu ştii ce să alegi şi să-ţi dai seama ce este mai potrivit pentru tine. Formarea unui om se face din copilărie, de aceea este foarte important să citim, căci lectura ne aşază pe făgaşul bun, valabil pentru o viaţă de om. Deşi copilăria de ieri nu era una foarte bogată, ne aducea multă bucurie prin lucrurile simple care existau. Totul se preţuia altfel. Nu zic că cei mici de acum sunt nefericiţi ori că nu se bucură de copilărie, însă o preocupare mai mare pentru cărţile specifice vârstei lor, pentru joaca în aer liber cu imaginţia care dezvolta personalitatea fiecăruia, în detrimentul computerului, ar fi mult mai potrivite pentru vârsta lor şi mult mai educative. Există pericolul ca generaţia crescută în reţele virtuale de prietenie şi joc artificial să creadă că e normal ca toată lumea să aibă acelaşi punct de vedere, să fie totul tras la un indigo prin care nu se distinge personalitatea nimănui în mod distinct."

Articol preluat de pe site-ul: http://ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/copilaria-de-ieri-copilaria-de-azi

Jocuri din copilarie- Scaunele muzicale

Scaunele muzicale

Vârsta. Jocul se joacă cu copii de la 4 ani in sus

Număr copii.  La joc pot participa de la 3 jucători în sus.

Obiective. Copiii îşi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, se distrează.  

Materiale necesare. Scaune pentru fiecare jucător.

Pregătirea jocului. Se face un cerc din atâtea scaune cât numărul participanţilor, mai puţin cu unu.

Cum se joacă Scaunele muzicale.

Copiii dansează în jurul scaunelor pe muzică până când aceasta este oprită. În momentul în care muzica se opreşte fiecare dansator trebuie să-şi găsească un scaun.

1. Cel care rămâne fără loc, va dansa în mijlocul cercului sau în alt loc amenajat pentru asta dar aproape de cercul de dansatori
2. Cel care rămâne fără loc, iasă afară din joc.
3. Cel care rămâne fără loc stă alături de ceilaţi dansatori până la finalul jocului, dansând îimpreună, poate data viitoare are şansa să gă sească un loc.

La fiecare sfârşit de rundă se scoate câte un scaun din joc. Dansul continuă până când rămâne un singur scaun, câştigător fiind copilul care reuşeşte să se aşeze primul pe ultimul scaun.

Varianta Trenuleţul. Pentru cei mai mici, scaunele se aşază în şir formând un trenuleţ. Copiii se aşază în vagoane iar când începe muzica, vor dansa. Când se opreşte muzica, trebuie să sară în vagoane. Dacă sunt puţin mai mari, li se poate propune cine ajunge primul în faţă, pe primul scaun, să fie “Locomotiva”.

Jocuri din copilarie- Ratele si vanatorii

Raţele şi vânătorii

Vârsta jucătorilor. De la 6 ani în sus

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 4 jucători în sus.

Obiective. jucătorii îşi dezvoltă spiritul de atenţie, învaţă să respecte reguli, fac mişcare, se distrează.

Spaţiul de joacă. în exterior, pe iarbă (dar şi în interior)

Materiale necesare. o minge

Pregătirea jocului. Li se prezintă jucătorilor regulile de joc.

Cum se joacă "Raţele şi vânătorii".  Se aleg doi copii pentru a fi vânători şi vor fi pozitionaţi la o oarecare distanţă, în funcţie de vârsta şi numărul jucătorilor. Restul copiilor vor rămâne la mijloc, fiind raţele. Vânătorii trebuie să arunce cu mingea de la unul la celalalt încercând să nimerească raţele. O raţă are 3 vieţi. Dacă este nimerită de vânător cu mingea de 3 ori, iasă din joc. Când rămâne o sigură raţă, vânătorii au la dispoziţie atâtea posibilităţi de a nimeri raţa, câţi ani are aceasta (copilul). La finalul jocului se aleg alţi vânători. (De obicei copilul care a ieşit primul şi cel care a ieşit ultimul din joc).

Variantă. Mingea de război. Ai nevoie de cat mai multe mingi. Imparte familia in doua echipe; fiecare incepe sa arunce cu mingea in adversar. Atunci cand cineva este lovit, merge la inchisoarea echipei adverse. Pentru a se elibera, trebuie sa prinda o minge si sa loveasca pe cineva din cealalta echipa. Daca reusesc, atunci sunt eliberati si se intorc la echipa de unde au pornit jocul. Daca cineva reuseste sa prinda o minge, cel care a aruncat-o este eliminat.

Jocuri din copilarie- Rege- Print- Cavaler- Sluga

Jocul se numeste "Rege-Print-Cavaler-Sluga" sau alte variante: "Rege-Conte-Cavaler/Duce-Sluga"; "S-somer, M-maistru,I-inginer, D-director".  Este un joc asemanator tenisului de picior jucat intr-un patrat impartit in patru, in fiecare patrat fiind desenata litera corespunzatoare. Tinta este de a ajunge rege, se serveste in diagonala (S la P, C la R), si daca pierzi "Sluga" schimba locul cu cei care “stau pe tuşă”, iar daca vreunul din functiile mai mari pierde, schimba cu cel cu functia inferioara/superioara. Se serveste cu mana, se joaca doar cu picorul (tenis de picior). Cel mai interesant este cand ajungi la "Rege" , iar pentru ajunge rege trebuie sa "urci" de la sluga la cavaler, apoi la print si de-aici la rege, unde ti se sterg punctele adunate impotriva ta (maxim 2, pentru ca la 3 erai scos afara).

Citat copilarie

ȊNVǍŢAREA PRIN JOCUL DIDACTIC

ȊNVǍŢAREA PRIN JOCUL DIDACTIC

            "Jocul este un fenomen tranzitoriu ce exprimǎ trǎirile şi conduita copilului. Jocul creeaza utilitǎţi sociale doar prin faptul cǎ stimuleaza tonusul, antrenarea şi participarea omului. La acestea se adaugǎ faptul cǎ antrenarea psihomotorie foarte activǎ ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea fizicǎ generala […] fapt ce face ca jocul sa aibǎ funcţii formative şi sociale.” (Ursula Schiopu).

            Potrivit definiţiei, jocul reprezintǎ o activitate fizicǎ sau mentalǎ farǎ finalitate practicǎ şi cǎreia i te dedici din simpla plǎcere. Alǎturi de învatare, muncǎ şi creaţie, jocul reprezintǎ una din modalitǎţile esenţiale prin care omul se raporteazǎ la realitatea înconjuratoare. Prin joc, copilul învaţǎ şi se dezvoltǎ, totodatǎ. Jocul inseamnǎ o explorare a universului, a realitǎţii, tot prin joc, el reproduce reconstruieşte secvenţe din viaţǎ sau creeazǎ o noua lume, o alta realitate. Ursula Schiopu suprindea caracterul universal al jocului in afirmaţia "de fapt omul se joacǎ la toate vârstele chiar şi la varsta a treia." ( U.Schiopu, E.Verza, 1981, p . 28).

           Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învǎţarea independenta, cât şi pentru invǎţarea in grup; dincolo de natura primǎ a experienţei, existǎ feedback-ul, care determinǎ adevaratul progres. Jocul se imbinǎ cu invǎţarea dar şi cu creaţia astfel ii dǎ posibilitatea copilului de a experimenta rolul de creator al realitǎţii. In cadrul jocului liber, copilul are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale, el invatǎ sǎ se adapteze la ceilalţi, sǎ comunice cu ei, işi configureaza primele noţiuni a ceea ce e bine şi a ceea ce e rau, a ceea ce e frumos şi a ceea ce e urât. Totodatǎ jocul este cel mai sigur mediu de manifestare a creativitǎţii şi concomitent modalitatea prin care copilul îşi dezvoltǎ şi işi afirmǎ individualitatea; el işi construieşte propriul sens al identitǎţii; incepe sa-şi cristalizeze imaginea de sine.

          Jocurile didactice au un rol foarte important deoarece, prin joc copilul invaţǎ cu placere si este relaxat. Acestea sunt bazate pe acţiune, pe simulare şi pe reguli bine inţelese. Copiii sunt captaţi, antrenaţi, li se dezvoltǎ spiritual de echipǎ, de competiţie, imaginaţia, increderea in sine, spiritual de observaţie.  Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea creativitǎţii si a spiritului inventiv, a gandirii si imaginaţiei, a interesului pentru lǎrgirea culturii generale.

           Jocuri didactice au rolul de a dezvolta spiritual creator al elevului şi de a pune in evidenţa cunoştinţele pe care aceştia le deţin.

         Prin intermediul jocului se poate ajunge la descoperirea unor relaţii logice, consolidand cunoştinţele, dezvoltand pasiunea elevilor de a cunoaşte suplimentar informaţii geografice.

       Jocul didactic reprezintǎ o activitate desfǎşuratǎ dupǎ reguli benevol acceptate, care genereazǎ atractivitate, plǎcere, destindere, satisfǎcand o cerinţǎ, o trebuinţǎ interioarǎ.

          Prin joc, copiii devin mai volubili ieşind din tiparele rigide ale unei activitǎţi impuse, sunt activi, devin curajoşi invingand timiditatea şi invaţǎ cu placere. Se inlaturǎ astfel monotonia, plictiseala, aplicandu-se astfel o varietate de forme ale jocului care trezesc interesul elevilor.

           

Jocurile copilariei- Vaca oarba

Vaca oarba

Vârsta jucătorilor. De la 3 ani in sus

Durata: 10 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 5 jucatori in sus. Este un joc potrivit si pentru un grup mai mare de jucatori.

Obiective. Amuzament, Dezvoltarea atentiei si reactiei la stimuli, Dezvoltarea atentiei auditive.

Spaţiul de joacă. în interior

Materiale necesare. Un clopotel sau un obiect care suna, o esarfa.

Pregătirea jocului. Le spunem participantilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joaca " Vaca oarba "  Toti jucatorii stau în cerc cu fata spre centru. O persoana este legata la ochi si ea este "Vaca oarba". "Vaca oarba" este învârtita si apoi adusa în centrul cercului. La start, clopotelul este pasat de-a lungul cercului si tot timpul scuturat. "Vaca oarba" va fi atenta la sunetul clopotelului. Animatorul arata unde se va opri clopotelul. "Vaca oarba" trebuie sa ghiceasca la cine s-a oprit clopotelul (aratând, indicând) spre acea zona..Daca persoana este cea corecta atunci ea va deveni "Vaca oarba". Daca greseste, jucatorul va continua sa fie "Vaca oarba" pâna când va reusi sa ghiceasca corect la cine se afla clopotelul.

Jocurile copilariei- Nu te supara, ca nu e bine

Nu te supara, ca nu e bine

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani în sus

Durata: 10 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă de la 2 jucatori in sus, potrivit pentru grupuri mici

Obiective. jucătorii isi dezvolta atentia, memoria muzica, dar si autocontrolul in situatiile cand se supara.

Spaţiul de joacă. în interior sau exterior

Materiale necesare. nu sunt necesare

Pregătirea jocului.  Li se prezintă jucătorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă " Nu te supara, ca nu e bine ". Copiii sunt asezati in cerc stand in picioare sau pe jos, turceste. Li se cere sa isi puna palmele intinse in fata apoi palma dreapta va trebui sa o aseze in palma stanga a partenerului din dreapta. Ei vor trebui sa isi bata palmele (adica palma dreapta asezata pe stanga vecinului, in timp ce  fredoneaza cantecelul:

"nu te supara, ca nu e bine
nici pentru cei din jur, nici pentru tine
numara in gand, pana la zece
si poate pana atunci , supararea trece.."

Dupa ce termina de fredonat pot numara pana la 10. Apoi la urmatoarea runda pot numa in gand. 

De asemenea , pot doar canta versurile fara sa se joace cu palmele. Sau, ca si la jocuri "Ciresica", se pot elimina dupa ce termina numaratoarea.

Jocurile copilariei- Tresare sau nu tresare

Tresare sau nu tresare

Vârsta jucătorilor. De la 6 ani in sus

Durata: 10 -15  minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 6 jucatori in sus. Este un joc potrivit si pentru un grup mai mare de jucatori.

Obiective. Amuzament, Dezvolta atentia si reactia la stimuli. Miscare

Spaţiul de joacă. în interior sau exterior

 Materiale necesare.  O minge.

Pregătirea jocului. Le spunem participantilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joaca " Tresare sau nu tresare". Jucatorii stau într-un cerc cu bratele încrucisate. Unul dintre ei  sta în centrul cercului cu mingea si va încerca sa elimine pe toata lumea. El va arunca cu mingea în jucatorii din cerc. Daca nu nimereste, atunci va iesi din joc si va fi schimbat cu altcineva. Jucatorul de la centru poate sa se prefaca numai ca arunca cu mingea. Daca jucatorul din cerc tresare (îsi misca bratele din pozitia încrucisata) el iese din joc.

Jocurile copilariei- Locul de langa e liber

Locul de langa e liber

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani in sus

Durata: 10 -15 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 8 jucători în sus, se poate si in grup mai mare

Obiective. dezvoltarea atentiei,  dezvoltarea concentrarii, consolidarea si aprofundarea cunostintelor despre culori, forme sau pozitii spatiale

Spaţiul de joacă. in interior 

Materiale necesare. jetoane colorate sau figuri geometrice

Pregătirea jocului. Li se spun jucatorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă "Locul de langa e liber". Jucatorii stau asezati in cerc pe scaune. Un scaun e in plus si liber in dreapta cuiva. Copiii au in mana cartonase de diferite culori pe care sunt desenate diferite forme geometrice. Jucatorul care are loc liber in dreapta va spune: " Locul din dreapta meae liber, vreau sa am vecin triunghiul rosu". Jocul continua, pana cand fiecare participant si-a schimbat locul. 

Varianta. Acest joc se poate folosi si la matematica cu cifre, sau la stiintele mediului cu fructe si legume.

Jocurile copilariei- Prinde mingea/balonul

Prinde mingea/balonul

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani in sus

Durata: 10 -15 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 3 jucători în sus., in grup mic

Obiective. dezvoltarea atentiei, dexteritatii mainilor, dezvoltarea concentrarii dar si a coordonarii bratelor si a picioarelor.

Spaţiul de joacă. in interior sau exterior

Materiale necesare. o minge, o esarfa,  

Pregătirea jocului. Li se spun jucatorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă "Prinde mingea/balonul". Se alege un jucator care va fi legat la ochi. Acesta va tine mingea. Ceilalti se vor roti in jurul lui la o distanta de 2 metri de el. Pe rand, fiecare particpant va striga: "La mine!". Cel legat la ochi va arunca mingea in directia de unde a auzit sunetul. Cel ce a strigat trebuie sa prinda mingea in aer, fara ca aceasta sa cada pe jos. Daca rateaza si o scapa, el va fi cel legat la ochi. Castiga jucatorul care a prins mingea de trei ori. 

Varianta de joc. Jucatorii nu mai alearga in jurul celui legat la ochi, se misca incet. Copilul legat la ochi trebuie sa nimereasca cu mingea pe cel care striga. Daca este nimerit vre-un jucator fac schimb de locuri.

Jocurile copilarie- Cauta obiectul

Cauta obiectul

Vârsta jucătorilor. De la 4 ani in sus

Durata: 10 -15 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 1 jucători în sus., in grup mic

Obiective. dezvoltarea atentiei,  dezvoltarea concentrarii, dinamizarea grupului

Spaţiul de joacă. in interior 

Materiale necesare. un obiect cunoscut de copii destul de mare ca sa poata fi descoperit usor (sau nasturi, buline sau jetoane colorate)

Pregătirea jocului. Li se spun jucatorilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se joacă "Cauta obiectul". Animatorul le arata copiilor obiectul care vrea sa-l ascunda in spatiul de joaca. Copiii ies din sala si asteapta ca acesta sa-l ascunda. Obiectul este ascuns in asa fel incat copiii nu trebuie sa mute lucrurile prin sala sau sa ridice mobilierul atunci cand il cauta. Copiii se reintorc si incep sa caute obiectul. Cine il gaseste primul va fi in continuare cel care il va ascunde.  Jocul continua pana cand toti copiii gasesc obiectul ascuns. 

Varianta de joc " Fierbinte sau rece". Un singur copil iese afara pana se ascunde obiectul si cand cauta ceilalti il ajuta cu cuvintele " Rece" - departe de obiect sau "Fierbinte" - aproape de obiect

Cantecele copilariei

https://www.youtube.com/watch?v=VpIj_4igMVI&src_vid=x8lz-GoYf1o&feature=iv&annotation_id=annotation_851186

https://www.youtube.com/watch?v=WvZteG4NqTk

https://www.youtube.com/watch?v=ZVeQjI82A-U

https://www.youtube.com/watch?v=PLYYbWzzEMM

https://www.youtube.com/watch?v=LUeiwjm0_N4

https://www.youtube.com/watch?v=tkM87mrUDrw

https://www.youtube.com/watch?v=VWaVIc91iBk

Eu am 10 degetele, ce-am voie sa fac cu ele?

https://www.youtube.com/watch?v=PCvYYmVyR-k

Confectionarea cutiei muzicale

  

      Copilaria este un loc si un timp al fericirii, in care visul devine realitate, iar realitatea devine basm. Este un spatiu al fericirii si al veseliei continue, in care realitatea este inlocuita cu un spatiu imaginar si ideal. Am atasat mai jos un instrument ce poate fi creat prin propria imaginatie a fiecarui copil si care poate oferi placere si  entuziasm.

   1. Obțineti 2 cani de hârtie cu aceleași dimensiuni sau o cutie pentru alimente (de exemplu, Pringles)

  2.  Umpleți un pahar de hârtie pe jumătate  sau cutia pentru  alimente pe o treime plina cu fasole sau orez. Alte materiale pe care le puteți utiliza cum ar fi clopotei și alte obiecte mici care pot face zgomot când sunt introduse în cutie. Distreaza-te experimentand  cu sunet.



   3.Utilizați pistolul de lipici fierbinte pentru a  alătura cele 2 cupe de hârtie de jur imprejurul buzelor lor. Dacă a-ți utilizat o cutie de alimente, puteți lipi  capacul său cu un pistol de lipici fierbinte.



   4. Se pot consolida și mai mult cele 2 cupe de hârtie cu bandă de mascare.

 

  5. Vopsiti  întregul recipient cu vopsea acrilica alba. Vopseaua  acrilica alba servește ca amorsa, astfel se pregătește recipientul pentru culoarea finală de vopsea.

   

  6. Dacă preferați, puteți face o schita cu ceea ce doriți să pictați pe agitatorul dumneavoastră. În caz contrar, puteți merge direct la pasul următor.

   

   7. Vopsiti  agitatorul cu vopsea acrilică de culoare sau vopsea pentru poster. Puteți  face dungi simple, pete sau chiar o culoare solida. Puteți adăuga  autocolante, sau lipici cu sclipici atunci când se usucă vopseaua. 

   8. In continuare puteti decora agitatorul dvs. cu autocolante, hârtie colorata si lipici cu sclipici.

   

   9.  Tăiati  benzi de hârtie creponata si  lipiti in partea de sus si in partea de jos a agitatorului dumneavoastră.

  10. Odată ce lipiciul se usuca, puteți începe sa faceti zgomot cu agitatorul dumneavoastră. Benzile de hârtie creponată servesc ca fanioane colorate.

  

Povestile copilariei-Capra cu trei iezi

 CAPRA CU TREI IEZI

                                                      Ion Creangă

               Era odată o capră care avea trei iezi. Cel mare şi cel mijlociu erau tare obraznici, dar cel mic era harnic şi cuminte.

               Într-o zi, capra spuse iezilor că trebuie să meargă în pădure după ceva de mâncare, iar ei să stea cuminţi în casă, să se joace, dar să nu dea drumul la uşă nimănui, până când nu vor auzi cântecul ei de întoarcere.

               Lupul a stat ascuns în dosul casei, a auzit tot ce a vorbit capra cu iezişorii şi aştepta ca mama lor să plece, dorind să « stea de vorbă » cu cei mici.  

               A bătut lupul în uşă, a început să cânte cu glasul lui gros, dar nu i-a dat nimeni drumul până când nu s-a dus la fierar să-şi ascută limba şi dinţii.

               S-a întors aşadar la iezi, a cântat din nou, reuşind să-i păcălească pe cei mai mari dintre ei. Iezii au crezut că se vor juca, aşa cum făceau de obicei cu mama capră. Cum nu se mai jucaseră de mult, din pricină  că mama era mereu ocupată cu treburile gospodăreşti, s-au bucurat şi au deschis uşa fără să se gândească la vreo primejdie. S-au ascuns totuşi. De ce? De dragul jocului sau de teamă?

               S-au ascuns: unul după uşă, altul sub covată şi cel mic în horn. Singur, iedul cel mic a scăpat de gura flămândă a cumătrului lup, dar numai el a ştiut cât a tremurat…

               Capra s-a înapoiat acasă şi iedul cel mic i-a povestit cu lacrimi în ochi ce s-a întâmplat. 

               Cei doi au  hotărât să facă un praznic pentru iezii mâncaţi de lup şi să-l invite şi pe lup, ca să-i poată răzbuna. 

               Dar fiecare îşi găseşte naşul! Capra şi iedul mic îi pregătiseră lupului o capcană: un scaun de ceară aşezat pe o rogojină sub care aprinseseră focul. Când scaunul de ceară s-a topit, lupul s-a prăbuşit în flăcări.

               Povestea iezilor ne îndeamnă să nu avem încredere în oricine “ ne bate la uşă”: poate fi chiar LUPUL!

Povestile copilariei- Fetita cu chibrituri

Fetiţa cu chibrituri

de Hans Christian Andersen

        Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou.

        Pe frigul acela şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci când plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei îi rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cât p-aci era să fie strivită între două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt îl luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, când o avea şi el unul.

        Fetiţa mergea cu picioarele ei goale, roşii-vinete de frig; şi-n şorţul ei vechi ţinea strâns un vraf de cutii cu chibrituri şi mai avea şi-n mână o cutie. Fusese o zi rea pentru dânsa şi nimeni nu-i cumpărase în ziua aceea nimic, şi n-avea prin urmare nici un ban; şi-i era foame şi frig tare. Biata fetiţă! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, care se încreţea frumos pe lângă ceafă, dar nu se gândea ea acum la părul ei creţ. Luminile străluceau pe la ferestre, miros de fripturi se răspândea în stradă; era ajunul Anului Nou, iată la ce se gândea ea.

        Se opri şi se ghemui într-un colţ dintre două case, din care una ieşea în stradă mai mult ca cealaltă. Îşi strânse picioruşele sub dânsa. Frigul o pătrundea din ce în ce mai mult, şi totuşi nu-i venea să se ducă acasă aducea înapoi toate chibriturile, şi nici un bănuţ măcar. Tatăl său are s-o bată; şi afară de asta, şi acasă nu era tot aşa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperiş şi vântul sufla în voie, cu toate ca fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie şi cu trenţe vechi. Mânuţele ei erau aproape îngheţate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar îndrăzni să scoată unul, numai unul din cutie, sa-l zgârie de zid şi să-şi încălzească degetele! Scoase unul: hârşti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumânărică, ţinu mânuţa deasupra flăcării. Ce lumină ciudată. I se păru fetiţei că sta lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntru ardea focul şi era aşa de cald dar ce-i oare asta? Fetiţa îşi întindea acum picioruşele ca să şi le încălzească şi pe ele flacăra se stinse şi soba pieri fetiţa rămase stând cu rămăşiţa de chibrit în mână.

        Hârşâi un altul, care se aprinse, străluci, şi zidul în care bătea lumina se făcu străveziu ca o pânză subţire. Fetiţa putu vedea până-ntr-o odaie unde era o masă acoperită c-o faţă albă, pe care sclipeau porţelanuri subţiri în mijloc era o gâscă friptă umplută cu prune şi cu mere ce răspândeau un miros plăcut; şi, lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masa, şi veni cu furculiţa şi cuţitul în spinare până la biata fetiţă. Chibritul se stinse, şi nu mai avu în faţa ei decât zidul rece şi gros.

        Mai aprinse încă unul. Deodată se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun; e mult mai mare şi mai împodobit decât a văzut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-i zâmbesc. Fetiţa ridică amândouă mâinile; chibritul se stinse: toate lumânărelele din pom se înălţau tot mai sus, tot mai sus, şi ea văzu deodată că luminiţele acelea erau stele. Una din ele căzu şi trase o dunga mare de foc pe cer.

        "A murit cineva", îşi zise micuţa; căci bunica ei, care fusese foarte bună pentru dânsa şi care acum nu mai trăia, îi spusese adesea: "Când cade o stea, un suflet se înalţă la Dumnezeu".

        Mai trase încă un chibrit pe zid: şi se făcu o lumină mare, în mijlocul căreia era bunica ei în picioare, şi era aşa de strălucitoare, o privea blând şi duios!

        - Bunică, strigă fetiţa, ia-mă cu tine. Când s-o stinge chibritul, ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca şi soba de fier, ca şi gâsca friptă, ca şi frumosul pom de Crăciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră în cutie, căci voia să vadă mereu pe bunicuţa ei. Se făcu o lumină ca ziua. Niciodată bunica nu fusese aşa de frumoasă, aşa de mare. Ea luă pe fetiţă în braţele ei, şi amândouă zburară vesele în strălucirea aceea, aşa sus, aşa sus, şi nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.

        Dar în colţul dintre cele două case, când se lumină de ziuă, zăcea jos fetiţa, cu obrajii roşii, cu zâmbetul pe buze... moartă, moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului. Ziua Anului nou o găsi acolo zgribulită cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă.

        "A vrut să se încălzească"! zise cineva. Nimeni nu ştiu ce frumuseţi văzuse faţa, şi-n ce strălucire intrase împreună cu bunica, în ziua Anului nou.