Bucuria de a fi copil

„Copilaria e o lume aparte: pentru noi - o lume ciudata, fantastica, ireala, pentru cei ce fac parte din ea, dimpotriva, una reala si plina de armonie."    Eugen Herovanu

 

     

Articol -Copilaria de ieri, copilaria de azi

"Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce. De câte ori nu ne amintim de ce făceam acum 20 de ani şi nu ne amuzăm? Între copilăria generaţiilor din anii '80 şi cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome.

Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jucării simple, uneori din sărăcie, în care ne puteam lupta cu zmeul cel rău şi credeam că suntem amici la cataramă cu Harap-Alb şi cu Ileana Cosânzeana nu era oare mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută printre amici virtuali, focuri pe calculator şi desene animate cu monştri şi personaje science-fiction? Cu siguranţă, suntem subiectivi, dar ceva adevăr trebuie să fie la mijloc.

Cărţi, jocuri în aer liber şi guma Turbo

Copiii de astăzi trăiesc destul de diferit faţă de cum am trăit noi acum 20 de ani. Dacă mă gândesc la copilăria mea, nu pot să nu-mi amintesc de verile pe care le petreceam la bunica, la ţară. Şi acum îmi amintesc când plecam de acasă şi tata umplea maşina cu un teanc uriaş de cărţi, "ca să ai ce să faci toată vara". Să nu vă imaginaţi că nu strâmbam din nas, căci eu aveam cu totul alte planuri pentru vacanţa de vară. Însă în după-amiezele acelea toride ce credeţi că făceam? Citeam. "Colţ Alb", "La Medeleni", "Cireşarii", "Prinţ şi cerşetor", "Coliba unchiului Tom" şi alte cărţi potrivite cu vârsta de atunci. Era mult până puneam mâna pe prima carte. Apoi, nu mă lăsam până n-o terminam şi treceam la tot vraful adus cu mine. Erau şi cărţi care nu-mi plăceau, normal, dar aveam obiceiul de a le termina pentru că mă rodea curiozitatea să ştiu cum se terminau, spre deosebire de filme, care, dacă nu-mi plăceau de la început, le abandonam imediat. Am crescut cu poveţele părinţilor şi bunicilor, într-o lume în care nu existau jocurile pe calculator, dar pierdeam ore în şir în spatele blocului, jucând "Raţele şi vânătorii", "Nouă cărămizi", "Flori, fete sau băieţi..." şi câte şi mai câte jocuri, care ne trimiteau seara la culcare fără să ne mai dorim să mai mâncăm.

Nu aveam role, nici telefon mobil, pe atunci erau oricum puţine familii cu telefon fix. În schimb, aveam respect deosebit pentru învăţători şi profesori. Primii "blugi" mi i-au luat părinţii prin clasa a VI-a, erau aduşi de la turci. Credeam în Moş Crăciun, de fapt Gerilă, cum era numele lui în comunism, până prin clasa a II-a, când "un binevoitor" mi-a spulberat visul. Sigur, cei din generaţia mea îşi amintesc de guma Turbo şi cât de fericiţi eram când o desfăceam şi găseam în ea o surpriză cu "maşină din aia străină", şi pe care o dădeam la schimb pentru maşina altui copil. Ce vremuri...

Bineînţeles, cei care au acum 17 ani se amuză pe baza celor scrise până acum. Ei, da, poate că nu am dispus noi de mari posibilităţi, dar eram fericiţi cu ce aveam, mai ales că nu ştiam cum este să fie altfel.

Calculatorul, prietenul copiilor de astăzi

Sunt sigură că şi copiii de azi sunt fericiţi cu ceea ce au, sunt şi ei lipsiţi de griji, au părinţi care le împlinesc dorinţele, în măsura posibilităţilor. Însă lucrurile s-au schimbat foarte mult faţă de anii '80-'90. Dacă atunci ne bucuram de o ciocolată chinezească, o portocală sau o banană, acum copiii le au la dispoziţie oricând, nu ştiu cât le mai preţuiesc. Însă ceea ce cu toţii observăm este faptul că destul de mulţi copii ai zilelor noastre îşi trăiesc copilăria în spaţii închise, limitate, aproape tot timpul în faţa calculatorului. Chiar şi cei mai mici au adresă de messenger şi corespondează instant cu amici din toată ţara sau chiar din lumea întreagă. De când computerul a intrat în fiecare casă, ei şi-au găsit alte preocupări. Sunt extrem de interesaţi de jocuri de ultimă generaţie, despre care te cruceşti ce denumiri au: "A Perfect Wedding Kiss" (Sărutul de nuntă perfect), "Shopping With a Friend" (La cumpărărturi cu un/o prieten/ă) sau altele asemenea, care le-au luat locul celor în aer liber şi pline de entuziasm. Copilăria din ziua de azi, deşi este trăită într-o lume a progresului tehnic, duce la un lucru mai puţin sănătos, îi face pe copii mai introvertiţi, legaţi artificial de lumi paralele cu cea reală, de calculator şi de tot felul de reţele de socializare. Este mult mai uşor acum să-şi facă prieteni virtuali, în dauna prieteniilor adevărate, ceea ce este păcat, deoarece acele prietenii care se leagă în copilărie, la vremea jocului, pot rămâne pe toată viaţa.

Informaţii de pe net în loc de cărţi

Spre deosebire de generaţia care a copilărit în comunism - fie şi în ultimii ani ai acelei perioade -, cei mici de azi au acces la tot felul de filme şi emisiuni unde limbajul lasă de dorit şi cu scene explicite de sex. Sigur că părinţii trebuie să aibă grijă, dar cine este sigur că nu trag şi copiii cu ochiul la asemenea scene? Acestea au adesea influenţe negative asupra celor mici, bineînţeles nu a tuturor, dar din nefericire o paletă tot mai largă de copii este influenţată. Drept urmare, ei împrumută de acolo un limbaj nepotrivit sau imită un anumit comportament neadecvat pentru vârsta lor. Cu alte cuvinte, ei se lasă influenţaţi de tot ceea ce se petrece în lumea adulţilor şi se maturizează mult mai devreme decât ar fi cazul. Un alt adevăr este acela că cei mici de acum nu mai citesc aşa mult cum citeam noi. Câţi dintre ei mai ştiu de basmele lui Petre Ispirescu sau ale lui Hans Christian Andersen? Din păcate, tot mai puţini. Sunt mult mai preocupaţi de informaţiile pe care le găsesc pe net şi cred că le sunt de ajuns pentru a-şi forma o cultură generală. Însă nu este adevărat. Cu cât ai acces la mai multe informaţii (fără să citeşti din cărţi), cu atât nu ştii ce să alegi şi să-ţi dai seama ce este mai potrivit pentru tine. Formarea unui om se face din copilărie, de aceea este foarte important să citim, căci lectura ne aşază pe făgaşul bun, valabil pentru o viaţă de om. Deşi copilăria de ieri nu era una foarte bogată, ne aducea multă bucurie prin lucrurile simple care existau. Totul se preţuia altfel. Nu zic că cei mici de acum sunt nefericiţi ori că nu se bucură de copilărie, însă o preocupare mai mare pentru cărţile specifice vârstei lor, pentru joaca în aer liber cu imaginţia care dezvolta personalitatea fiecăruia, în detrimentul computerului, ar fi mult mai potrivite pentru vârsta lor şi mult mai educative. Există pericolul ca generaţia crescută în reţele virtuale de prietenie şi joc artificial să creadă că e normal ca toată lumea să aibă acelaşi punct de vedere, să fie totul tras la un indigo prin care nu se distinge personalitatea nimănui în mod distinct."

Articol preluat de pe site-ul: http://ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/copilaria-de-ieri-copilaria-de-azi

Jocuri din copilarie- Scaunele muzicale

Scaunele muzicale

Vârsta. Jocul se joacă cu copii de la 4 ani in sus

Număr copii.  La joc pot participa de la 3 jucători în sus.

Obiective. Copiii îşi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, se distrează.  

Materiale necesare. Scaune pentru fiecare jucător.

Pregătirea jocului. Se face un cerc din atâtea scaune cât numărul participanţilor, mai puţin cu unu.

Cum se joacă Scaunele muzicale.

Copiii dansează în jurul scaunelor pe muzică până când aceasta este oprită. În momentul în care muzica se opreşte fiecare dansator trebuie să-şi găsească un scaun.

1. Cel care rămâne fără loc, va dansa în mijlocul cercului sau în alt loc amenajat pentru asta dar aproape de cercul de dansatori
2. Cel care rămâne fără loc, iasă afară din joc.
3. Cel care rămâne fără loc stă alături de ceilaţi dansatori până la finalul jocului, dansând îimpreună, poate data viitoare are şansa să gă sească un loc.

La fiecare sfârşit de rundă se scoate câte un scaun din joc. Dansul continuă până când rămâne un singur scaun, câştigător fiind copilul care reuşeşte să se aşeze primul pe ultimul scaun.

Varianta Trenuleţul. Pentru cei mai mici, scaunele se aşază în şir formând un trenuleţ. Copiii se aşază în vagoane iar când începe muzica, vor dansa. Când se opreşte muzica, trebuie să sară în vagoane. Dacă sunt puţin mai mari, li se poate propune cine ajunge primul în faţă, pe primul scaun, să fie “Locomotiva”.

Jocuri din copilarie- Ratele si vanatorii

Raţele şi vânătorii

Vârsta jucătorilor. De la 6 ani în sus

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 4 jucători în sus.

Obiective. jucătorii îşi dezvoltă spiritul de atenţie, învaţă să respecte reguli, fac mişcare, se distrează.

Spaţiul de joacă. în exterior, pe iarbă (dar şi în interior)

Materiale necesare. o minge

Pregătirea jocului. Li se prezintă jucătorilor regulile de joc.

Cum se joacă "Raţele şi vânătorii".  Se aleg doi copii pentru a fi vânători şi vor fi pozitionaţi la o oarecare distanţă, în funcţie de vârsta şi numărul jucătorilor. Restul copiilor vor rămâne la mijloc, fiind raţele. Vânătorii trebuie să arunce cu mingea de la unul la celalalt încercând să nimerească raţele. O raţă are 3 vieţi. Dacă este nimerită de vânător cu mingea de 3 ori, iasă din joc. Când rămâne o sigură raţă, vânătorii au la dispoziţie atâtea posibilităţi de a nimeri raţa, câţi ani are aceasta (copilul). La finalul jocului se aleg alţi vânători. (De obicei copilul care a ieşit primul şi cel care a ieşit ultimul din joc).

Variantă. Mingea de război. Ai nevoie de cat mai multe mingi. Imparte familia in doua echipe; fiecare incepe sa arunce cu mingea in adversar. Atunci cand cineva este lovit, merge la inchisoarea echipei adverse. Pentru a se elibera, trebuie sa prinda o minge si sa loveasca pe cineva din cealalta echipa. Daca reusesc, atunci sunt eliberati si se intorc la echipa de unde au pornit jocul. Daca cineva reuseste sa prinda o minge, cel care a aruncat-o este eliminat.

Jocuri din copilarie- Rege- Print- Cavaler- Sluga

Jocul se numeste "Rege-Print-Cavaler-Sluga" sau alte variante: "Rege-Conte-Cavaler/Duce-Sluga"; "S-somer, M-maistru,I-inginer, D-director".  Este un joc asemanator tenisului de picior jucat intr-un patrat impartit in patru, in fiecare patrat fiind desenata litera corespunzatoare. Tinta este de a ajunge rege, se serveste in diagonala (S la P, C la R), si daca pierzi "Sluga" schimba locul cu cei care “stau pe tuşă”, iar daca vreunul din functiile mai mari pierde, schimba cu cel cu functia inferioara/superioara. Se serveste cu mana, se joaca doar cu picorul (tenis de picior). Cel mai interesant este cand ajungi la "Rege" , iar pentru ajunge rege trebuie sa "urci" de la sluga la cavaler, apoi la print si de-aici la rege, unde ti se sterg punctele adunate impotriva ta (maxim 2, pentru ca la 3 erai scos afara).

Citat copilarie

ȊNVǍŢAREA PRIN JOCUL DIDACTIC

ȊNVǍŢAREA PRIN JOCUL DIDACTIC

            "Jocul este un fenomen tranzitoriu ce exprimǎ trǎirile şi conduita copilului. Jocul creeaza utilitǎţi sociale doar prin faptul cǎ stimuleaza tonusul, antrenarea şi participarea omului. La acestea se adaugǎ faptul cǎ antrenarea psihomotorie foarte activǎ ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea fizicǎ generala […] fapt ce face ca jocul sa aibǎ funcţii formative şi sociale.” (Ursula Schiopu).

            Potrivit definiţiei, jocul reprezintǎ o activitate fizicǎ sau mentalǎ farǎ finalitate practicǎ şi cǎreia i te dedici din simpla plǎcere. Alǎturi de învatare, muncǎ şi creaţie, jocul reprezintǎ una din modalitǎţile esenţiale prin care omul se raporteazǎ la realitatea înconjuratoare. Prin joc, copilul învaţǎ şi se dezvoltǎ, totodatǎ. Jocul inseamnǎ o explorare a universului, a realitǎţii, tot prin joc, el reproduce reconstruieşte secvenţe din viaţǎ sau creeazǎ o noua lume, o alta realitate. Ursula Schiopu suprindea caracterul universal al jocului in afirmaţia "de fapt omul se joacǎ la toate vârstele chiar şi la varsta a treia." ( U.Schiopu, E.Verza, 1981, p . 28).

           Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învǎţarea independenta, cât şi pentru invǎţarea in grup; dincolo de natura primǎ a experienţei, existǎ feedback-ul, care determinǎ adevaratul progres. Jocul se imbinǎ cu invǎţarea dar şi cu creaţia astfel ii dǎ posibilitatea copilului de a experimenta rolul de creator al realitǎţii. In cadrul jocului liber, copilul are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale, el invatǎ sǎ se adapteze la ceilalţi, sǎ comunice cu ei, işi configureaza primele noţiuni a ceea ce e bine şi a ceea ce e rau, a ceea ce e frumos şi a ceea ce e urât. Totodatǎ jocul este cel mai sigur mediu de manifestare a creativitǎţii şi concomitent modalitatea prin care copilul îşi dezvoltǎ şi işi afirmǎ individualitatea; el işi construieşte propriul sens al identitǎţii; incepe sa-şi cristalizeze imaginea de sine.

          Jocurile didactice au un rol foarte important deoarece, prin joc copilul invaţǎ cu placere si este relaxat. Acestea sunt bazate pe acţiune, pe simulare şi pe reguli bine inţelese. Copiii sunt captaţi, antrenaţi, li se dezvoltǎ spiritual de echipǎ, de competiţie, imaginaţia, increderea in sine, spiritual de observaţie.  Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea creativitǎţii si a spiritului inventiv, a gandirii si imaginaţiei, a interesului pentru lǎrgirea culturii generale.

           Jocuri didactice au rolul de a dezvolta spiritual creator al elevului şi de a pune in evidenţa cunoştinţele pe care aceştia le deţin.

         Prin intermediul jocului se poate ajunge la descoperirea unor relaţii logice, consolidand cunoştinţele, dezvoltand pasiunea elevilor de a cunoaşte suplimentar informaţii geografice.

       Jocul didactic reprezintǎ o activitate desfǎşuratǎ dupǎ reguli benevol acceptate, care genereazǎ atractivitate, plǎcere, destindere, satisfǎcand o cerinţǎ, o trebuinţǎ interioarǎ.

          Prin joc, copiii devin mai volubili ieşind din tiparele rigide ale unei activitǎţi impuse, sunt activi, devin curajoşi invingand timiditatea şi invaţǎ cu placere. Se inlaturǎ astfel monotonia, plictiseala, aplicandu-se astfel o varietate de forme ale jocului care trezesc interesul elevilor.